Skip to main content

Scrisoare catre fiul meu care nu va citi aceste randuri





Dragul meu,

stiu ca in ochii tai nu am fost mama perfecta.
Desi am facut tot ce am putut, mereu a ramas ceva ce putea fi mai bine facut, ceva ce ai fi avut nevoie si eu nu mi-am dat seama.

Dinainte sa te nasti, noi doi am fost prieteni.
Iti povesteam seara in timp ce priveam stelele tot ce am vazut, toate emotiile mele, cum e lumea in care vei veni. Iti spunea cat de bine ne vom intelege noi si ca vom fi bine. Ca orice s-ar intampla, noi ne avem unul pe altul si vom reusi impreuna sa trecem prin orice.
Si chiar asa a fost.
Iti citeam Sorell si fiul si am sperat din tot sufletul ca voi fi un parinte macar pe jumatate la fel de bun ca Sorell.
Poate am reusit sau poate nu. Doar tu stii asta.
Noi, mamele, mereu avem senzatia ca nu am facut tot ce trebuia. Dar poate tie ti-a fost de ajuns.

Stiu ca acum esti suparat ca te-am pedepsit luandu-ti laptopul. Si probabil tu crezi ca sunt nedreapta.
Si eu am crezut asta despre bunicii tai.
Dar cand vei mai creste, vei intelege ca parintii cauta sa ia decizii pentru binele tau, chiar daca uneori nu intelegi pe moment.
Crede-ma, cu totii am trecut prin asta.

Stiu ca ai senzatia ca te bat la cap sa te speli pe dinti seara, sa dormi devreme, sa nu intarzii la scoala.
Vestea buna este ca asta e dovada ca te iubesc. Ca imi pasa.

Esti adolescent acum. Nu mai ai chef sa stam seara la filme cheesy si sa mancam toate porcariile in pat, baricadati in perne si pilote. Mie imi lipseste asta. Insa te inteleg. Oricat de cool ar fi mama, mereu e ceva pe LOL sau whatsapp mai interesant.

Eu te-as imbratisa macar asa, din cand in cand. Dar inteleg ca tu nu mai vrei sa fiii alintat cu nume haioase sau imbratisari lipicioase.

In curand in viata ta va fi o domnisoara. Eu abia astept sa o cunosc si sa ma imprietenesc cu ea.
Sa o respecti mereu.
Niciodata sa nu te uiti la ea in jos doar pentru ca tu esti mai puternic sau mai priceput la unele lucruri.
Sa nu uiti ca fiecare este unic in felul lui si fiecare om este bun la ceea ce ii este dat sa fie.
Nu considera ca poti fi arogant pentru ca tu cunosti istoria planetelor si ea nu.
E posibil ca ea sa stie multe alte lucruri pe care tu nu le stii.

Sa ii fii mereu aproape. Si atunci cand isi pune capul pe pieptul tau sa isi planga tristetea, dar si atunci cand este plina de entuziasm pentru visele ei. Chiar si atunci cand tie ti se par absurde.
Pentru ea au valoare. Sa nu ii frangi aripile. Rolul tau este sa o sustii, sa ii fii partener si nu critic.

Sa o imbratisezi des. Sa o imbratisezi cand esti topit dupa ea, dar si atunci cand te exaspereaza.
Atunci are nevoia cea mai mare!

Sa nu uiti ca tu esti mai mare si mai puternic pentru a o proteja. Sa nu permiti nimanui sa fie lipsit de respect fata de ea. Nici macar mie sau prietenului tau cel mai bun. Tu esti cel care ii va apara inima si onoarea mereu.

Sa nu razi de ea cand plange. Femeile sunt puternice. Mai puternice decat ai crede tu acum.
Lacrimile sunt o dovada de curaj. Lacrimile sunt ca niste cicatrici care iti vor arata prin cate lupte a trecut ea. Sa le respecti. Sterge-i ochii si ascult-o. Se va linisti singura. Nu trebuie sa faci nimic.

Sa fii mereu corect fata de ea.
Chiar si atunci cand vei simti ca drumurile voastre o iau in directii diferite. Sa nu o minti.
Fii cinstit cu tine si cu ea. Nu crea neantelegeri si indoiala.
Vei fi impacat cu tine ca ai fost fair play si ea te va respecta pentru asta.

Stiu ca traiesti intr-un secol in care tot ce se strica se inlocuieste.
Sa te gandesti de doua ori mereu. Nu spune lucruri la nervi. Cuvintele o data spuse, raman in inima ei. Iti va fi foarte greu sa le corectezi.

Atunci cand gresesti, cere-ti iertare. Nu uita ca intr-o cearta nu castiga nimeni. Toti pierd.
Chiar daca ai senzatia ca ai dreptate si ai dominat discutia, pierzi.

Fii  diplomat mereu, asa cum te-am invatat de cand erai la gradinita.
Daca trebuie sa spui ceva ce te deranjeaza, spune politicos. Sa nu o ataci. Uneori oamenii gresesc fara sa realizeze. Si ea este om.

Daca o iubesti, sa ii spui asta des.
Sa nu crezi ca daca ii spui zilnic se va plictisi. Nu este adevarat.
Iti va raspunde cu zambete care iti vor topi inima si te vei bucura de o relatie implinita.
Sa nu presupui ca stie. Femeile sunt intuitive, nu cititori de ganduri.

Ai crescut un tanar frumos si inteligent. Sa nu iti folosesti vreodata darul asta pentru altceva decat sa faci bine.
Rautatea este usor de infaptuit. Dar te degradeaza. Sa nu cedezi provocarii de a rani de dragul de a raspunde cu aceeasi moneda nimanui.
Aminteste-ti mereu ca atunci cand un om este furios sau rautacios cu tine, in spatele emotiilor acestea se afla un copil suferind. Niciodata sa nu uiti asta. Cu cat este mai agresiv un om cu tine, cu atat mai mic si trist este copilul din el, indiferent de varsta pe care o are.

Atunci cand esti furios, mai bine taci. Plimba-te. Retrage-te si te calmeaza inainte sa vorbesti.
Daca nu poti spune ceva bun, mai bine nu spune nimic. Cuvintele sunt puternice. Uneori dor mai tare decat o palma.

Sa nu lovesti pe nimeni vreodata. Mai ales o femeie, un copil sau un animal.
Sa nu lovesti. Punct.

Invata sa privesti viata ca pe o scena. Tu esti un actor si poti avea ce rol vrei tu. Decizia mereu iti apartine. Asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce faci si nu arunca asupra altora propriile greseli.

Vor fi momente in care vei fi tentat sa faci tot felul de nebunii. Nu te judec. Dar hai sa le punem la cale impreuna. Crede-ma ca nu este prostie pe care sa o inventezi tu azi. Si eu am fost adolescenta. Sigur le-am facut si eu. Foloseste-te de experienta mea.

Vor fi si momente cand te vei simti descurajat, obosit de tot ce iti aduce viata in cale.
Eu sunt aici pentru tine. Mereu poti sa iti gasesti linistea langa mine. Rolul meu de parinte nu se va incheia nicioadata. Toata viata te voi proteja de ''bau-bau''. Mereu pentru mine vei fi copilul cu parul ca soarele. Chiar si acum cand nu mai esti blond. :-)))

Sper ca vei citi vreodata ''scrisoarea'' asta.
Si sper ca vei intelege ca mereu ai fost pe primul loc.

Te iubesc,
              mama.





Comments

Popular posts from this blog

6 Lovely Lessons from The Little Prince , The Best Book of my Childhood

When I first read this book, I was a kid and I immediately fell in love with it.  The lessons it taught me have allowed me to open my eyes and heart, taught me to see things with in their real light and educated my mind and soul. Every time I 've read The Little Prince, I've taken different meanings from it depending on where I was in my life. I feel like I would be influencing the true nature of the quotes by writing my thoughts next to them. Each one is subjective, the whole book is subjective, so everyone will resonate with it differently, depending on their own unique life experience. These are just a few, but some of my very favourite quotes from the book. ~ “It is only with the heart that one can see clearly.
What is essential is invisible to the eye.”
~

“Then you shall judge yourself,” answered the king. “That is the most difficult thing of all. It is far more difficult to judge oneself than to judge others. If you succeed in judging yourself rightly, then indeed you are very w…

What if I can do it ? What if you can do it , too ?

There's a beautiful lesson in the journey of life, the choices we make , the people we meet. Over the past few months, a shift has occurred, and instead of looking outside and trying to make things happen, I said, “I’m over it!” I'm done trying to be someone I'm not. Instead, I’ve embraced myself as I am in this moment and i decided that there are things i should be done with.
So ,here are some things i've decided and totally made me happy .

I’m done with hiding who I am because I'm afraid I won’t fit in.



I'm done saying ,,yes,, when i want to say ,,no,,.

 I’m done with second-guessing myself and pretending I care about things I don’t.

 I'm done with thinking I'm not where I should be. I'm exactly where I'm supposed to be.And i am not afraid to move , to leave my confort zone.



 I'm done with trying to prove anything to anyone. The only thing that matters is my relationship with myself. Approval starts with me.

 I'm done with thinking I need to …